Programele de casare auto pot juca un rol major în accelerarea tranziției către vehicule electrice în România, însă eficiența lor depinde de o abordare care să țintească mașinile vechi, poluante, și să ajute direct gospodăriile cu venituri reduse. Discutăm ce ar trebui schimbat, ținând cont de bunele practici europene și exemple din Australia.
Abordarea programelor de casare auto, precum “Rabla Clasic” sau “Rabla Plus” din România, este pusă sub lupă în contextul internațional, unde discuțiile recente—precum cele din Australia—pun accent pe o echitate socială sporită și pe țintirea reală a beneficiilor. Aceste scheme nu mai trebuie să fie doar simple stimulente pentru schimbarea mașinii, ci instrumente care să adreseze direct provocările legate de costuri de trai, siguranță rutieră și reducerea emisiilor din transport.
Analiza modelului propus în Australia arată că orice program eficient ar trebui să vizeze, în mod prioritar, proprietarii de vehicule vechi, cu emisii mari și standarde scăzute de siguranță, în special pe cei care utilizează frecvent automobilele respective. Un aspect relevant este că beneficiile ar trebui acordate exclusiv vehiculelor care sunt efectiv în uz, nu celor deja scoase din funcțiune, pentru a asigura un impact veritabil asupra parcului auto național. Astfel, autovehiculele eligibile trebuie să fie înmatriculate continuu într-o perioadă definită, funcționale și să urmeze un proces transparent de casare și reciclare autorizată, fapt deja practicat în schemele Rabla din România.
Un alt pilon evidențiat atât în Australia, cât și în Uniunea Europeană, este sprijinul pentru gospodăriile vulnerabile sau cu venituri modeste. Deși achiziția unui vehicul electric reduce costurile la energie și întreținere, accesul la finanțare sau la infrastructura de încărcare rămâne o barieră pentru mulți. În România, acest aspect este cu atât mai relevant pentru locuitorii din mediul rural sau cei fără acces facil la stații de încărcare, comparația fiind susținută și de cerințele europene precum Alternative Fuels Infrastructure Regulation (AFIR), care obligă statele membre să dezvolte rețele publice de încărcare adaptate diverselor categorii de utilizatori.
O direcție importantă, discutată și la nivel european încă din 2009, este includerea vehiculelor electrice rulate în schema de stimulente. Restricționarea doar la automobile noi încurajează de fapt gospodăriile cu resurse deja considerabile, în timp ce segmentul second-hand, tot mai bogat pe fondul vânzărilor de EV-uri noi, oferă o soluție accesibilă pentru extinderea electromobilității în rândul celor cu venituri medii și mici. Pentru ca această opțiune să fie credibilă, este necesar un suport legislativ privind testarea bateriilor (starea de sănătate a bateriei), garanția transferabilă și standardele de protecție a consumatorului—teme valabile și pe agenda reglementatorului român.
Experiența germană (Umweltprämie) sau modelul Rabla Plus arată că setarea unor condiții clare de vechime a mașinii casate (de obicei peste 8 ani), precum și alegerea strictă a vehiculelor eligibile (Euro 6 sau 0 emisii pentru EV), maximizează beneficiile de sănătate publică și eficiență fiscală. În paralel, plafonarea valorii de achiziție și a consumului vehiculului nou previn subvenționarea disproporționată a segmentelor premium și orientează ajutorul spre vehicule eficiente și accesibile.
Un alt aspect esențial este integrarea infrastructurii de suport: credite cu dobândă preferențială sau garanții pentru familiile cu acces limitat la finanțare, dar și măsuri de promovare a încărcării la domiciliu, la locul de muncă sau la nivel comunitar. Pentru gospodăriile care nu necesită o mașină de înlocuire, stimulentele ar putea lua forma unor credite de transport public sau abonamente pentru sisteme de car-sharing, în acord cu principiile de mobilitate durabilă promovate în UE.
Importanța reînnoirii accelerate a flotelor publice și de afaceri este subliniată atât la nivel australian, cât și european. Aceste flote generează rapid vehicule electrice rulate, alimentând piața second-hand și crescând astfel accesibilitatea pentru toți. De altfel, succesul unui program de casare eficient depinde nu doar de valoarea stimulentului, ci și de transparența procesului, monitorizarea riguroasă și adaptarea permanentă la dinamica pieței și a tehnologiilor EV.
Rezultatele recunoscute în Europa arată că, aplicată corect, strategia “retire and replace” reduce cheltuielile gospodăriilor, îmbunătățește siguranța rutieră, micșorează amprenta de carbon și favorizează echitatea socială. Pentru România, adaptarea unui asemenea model implică un mix de criterii clare pentru eligibilitate, susținerea pieței de EV-uri rulate și sprijinirea unor soluții de mobilitate diversă, nu doar subvenționarea cumpărării de autoturisme noi.