Strategiile Indiei privind vehiculele electrice evidențiază că succesul adoptării depinde de modul în care politicile combină dezvoltarea producției, stimularea cererii și reglementarea pieței. Acest model oferă lecții directe pentru statele europene și România, pe fondul tranziției globale la mobilitate electrică.
India, una dintre cele mai populate piețe auto, a demonstrat în ultimii ani o creștere susținută în adoptarea vehiculelor electrice (EV). La finalul exercițiului financiar din martie 2026, datele oficiale arată că EV-urile au reprezentat 8,25% din vânzările noi de vehicule, comparativ cu 7,48% în anul anterior, totalizând peste 10,21 milioane de vehicule electrice înregistrate pe o piață de peste 449 milioane vehicule. Această dinamică a fost sprijinită atât de politici federale, cât și de strategii regionale distincte, o abordare cu relevanță directă pentru statele europene care urmăresc creșterea pieței EV.
Un prim element-cheie este balance-ul între dezvoltarea producției și stimularea cererii. State ca Gujarat au mizat pe crearea unui ecosistem industrial puternic, atrăgând investiții pentru fabrici de vehicule electrice și baterii, cu sprijin financiar prin scheme naționale de subvenții precum PLI-Auto și PLI-ACC. Totuși, acest pariu pe ofertă nu a generat automat și o cerere semnificativă: ponderea EV-urilor în vânzările noi din Gujarat a fost de 3,63% în 2026, sub media națională de 8,05%. Un stimulent fiscal temporar a arătat că cererea poate răspunde rapid la măsuri de acest tip, însă încetarea lui a condus la scăderea vânzărilor.
Tamil Nadu reprezintă contrastul – și posibil un model de urmat pentru Europa Centrală și de Est. Pe lângă politici industriale ambițioase și investiții masive în producție (inclusiv o alocare de 20 GWh pentru producția de baterii), statul a asociat stimulente directe pentru cumpărători: rambursări de taxe, scutiri de la taxe de drum și înmatriculare. Rezultatul: o cotă de piață a EV-urilor de 8,24%, apropiată de media națională. Exemplul confirmă că progresul real intervine când programele de ofertă sunt corelate cu stimulente pentru consumatori.
Piața europeană, inclusiv România, se confruntă cu provocări similare: dezvoltarea capacităților de producție, stimularea cererii și adaptarea rapidă a infrastructurii de încărcare. În România, programul Rabla Plus și finanțarea UE pentru puncte de încărcare sunt exemple de astfel de politici combinate, însă datele arată că ritmul de adoptare rămâne sub media occidentală, sugerând că există spațiu de îmbunătățire prin ajustarea simultană a măsurilor de ofertă și cerere.
Un alt caz interesant din experiența Indiei este strategia celor care pun cererea pe primul loc. Uttar Pradesh a devenit cea mai mare piață EV din India, cu 1,72 milioane vehicule electrice, propulsată de electrificarea accelerată a transportului comercial (taxiuri, vehicule utilitare ușoare și trei-roți comerciale). Când cererea există și infrastructura de încărcare se dezvoltă, producătorii răspund: companii precum Ashok Leyland au deschis fabrici noi tocmai pentru a satisface un consum deja real.
Din perspectivă europeană, această abordare poate fi relevantă pentru regiunile unde rețelele de dealeri tradiționali sunt slab reprezentate și unde electrificarea flotelor comerciale sau a transportului public poate acționa ca un catalizator pentru creșterea cererii de EV-uri încă înaintea expansiunii industriale.
Reglementarea joacă un rol decisiv: Delhi, capitala Indiei, demonstrează cum politici clare și coerente – cum ar fi obiectivele ferme privind procentul de vehicule electrice pentru flote comerciale și termene de eliminare a vehiculelor convenționale – pot genera salturi rapide. Chiar fără o bază industrială locală masivă, mandatul de la nivelul autorităților a impus capabilități suplimentare de încărcare și integrarea progresivă a flotelor electrice. Experiența Delhi indică faptul că certitudinea politicii și termenele clare pot fi la fel de eficiente, dacă nu chiar mai rapide, decât subvențiile directe sau investițiile în fabrici.
Nu există un model universal pentru accelerarea tranziției la mobilitatea electrică, dar lecțiile din India sunt clare: fiecare stat sau țară trebuie să-și valorifice punctele forte, fie ele industriale, instituționale sau pe piața consumatorului. Din acest motiv, UE și România au oportunitatea de a adapta mixul de politici locale, asigurându-se că strategiile urmate stimulează deopotrivă dezvoltarea rețelei de producție, creșterea cererii și sustenabilitatea infrastructurii.
Pentru Europa, discuțiile despre includerea emisiilor pe întreg ciclul de viață (de la producție la reciclare), presiunea pe creșterea ponderii surselor regenerabile în sistemul energetic și accentul pe reciclare și producție sustenabilă par să fie direcții complementare lecțiilor indiene. În orice scenariu, coordonarea între ofertă, cerere și reglementare se dovedește esențială pentru atingerea celor mai ambițioase obiective de decarbonizare a transportului rutier.