Uganda a anunțat o strategie națională ambițioasă pentru electrificarea totală a transportului public până în 2030, vizând în principal autobuzele și motocicletele taxi. Planul presupune investiții masive în infrastructură și producție locală de vehicule electrice. Modelul adus în prim-plan de Uganda oferă un reper interesant pentru discuțiile actuale despre electrificarea transportului în Europa și România.
Uganda a făcut publică o strategie națională de e-mobilitate care vizează trecerea integrală a sectorului de transport public la vehicule electrice (EV) până în 2030. Planul se concentrează pe conversia flotelor de autobuze și motociclete-taxi – cunoscute local ca “boda boda” – la propulsie electrică, susținut de extinderea masivă a infrastructurii de încărcare și consolidarea producției locale de vehicule electrice.
Bugetul total estimat al strategiei depășește 1,56 miliarde EUR, implicând atât investiții publice, cât și private, cu finanțări deja angajate de aproximativ 800 milioane EUR. O componentă esențială constă în instalarea a până la 3.500 stații publice de încărcare pentru EV până în 2030, măsură menită să faciliteze adopția în masă, în special pentru cei care utilizează vehicule electrice accesibile produse la costuri reduse – cel mai probabil cu tehnologie din Asia.
Conform autorităților din Uganda, această strategie își propune să stimuleze industria auto locală, să contribuie cu 12,5% la PIB şi să genereze peste 500.000 de locuri de muncă verzi în sectorul industrial. De asemenea, ținta este reducerea cu peste 25% a emisiilor de transport la nivel național, subliniind accentul pe dezvoltare sustenabilă și autonomie energetică.
Până în prezent, Uganda are circa 5.000 de motociclete electrice în circulație – mai puțin de 1% din parcul auto național conform oficialilor de la Ministerul Transporturilor. La nivel de autobuze electrice, producătorul de stat KMC, cu sediul în Jinja, a lansat primele 37 de vehicule electrice într-un program pilot pe o rută regională.
Din perspectiva condițiilor de piață europene, planul Uganda evidențiază diferențe notabile: prețurile estimate pentru vehiculele electrice locale sunt semnificativ mai mici decât media europeană (spre exemplu, Dacia Spring începe de la aproximativ 20.800 EUR în România), reflectând puterea de cumpărare și poziționarea segmentului de vehicule. Din punct de vedere al infrastructurii, Uganda vizează atingerea unui nivel de dezvoltare comparabil cu cel din România, care are circa 2.500 de stații publice de încărcare la nivel național, dar substanțial mai redus față de media UE (peste 600.000 de stații în total).
Strategia accentuează și dezvoltarea unui lanț de valoare integrat pentru baterii, de la producție la reciclare, element ce reflectă trenduri asemănătoare cu inițiativele europene dedicate autonomiei tehnologice și economice prin European Battery Alliance. Rămâne de văzut ce standarde tehnice va adopta Uganda pentru încărcare și compatibilitate, aspecte critice pentru interoperabilitate și potențial export, elemente dezvoltate deja la nivel european (standarde Type 2/CCS pentru vehicule şi stații de încărcare).
Pentru piața românească și europeană, experiența Uganda oferă un studiu de caz interesant privind stimularea e-mobilității în țările emergente, cu accent pe transportul public și motociclete – un segment relativ modest ca pondere în electrificarea europeană, unde accentul rămâne pe autoturisme și autobuze urbane. Deși nu există deocamdată perspective ca vehiculele electrice din Uganda să ajungă pe piața UE sau în România, exemplul lor evidențiază importanța investițiilor țintite în infrastructură și producție locală ca piloni ai tranziției verzi.