Conversia autobuzelor existente la propulsie electrică – aşa-numitul e-retrofit – ar putea grăbi cu până la 15 ani tranziţia flotelor urbane spre electric, arată o analiză recentă. Această abordare ar permite operatorilor de transport şi autorităţilor să reducă semnificativ costurile şi emisiile de CO₂, accelerând atingerea țintelor europene de decarbonizare. Cum funcționează și ce presupune implementarea la scară largă?
Un studiu al laboratoarelor federale elvețiene pentru știința și tehnologia materialelor (Empa) relevă că electrificarea parcurilor de autobuze din Europa avansează mai greu decât cer standardele climatice ale Uniunii Europene. Motivul principal nu este lipsa modelelor electrice, ci durata mare de viață a autobuzelor urbane, care depășește frecvent 20 de ani. Chiar şi dacă, din 2035, toate autobuzele noi ar fi exclusiv electrice, procentul de 95% electrificare al flotei ar fi atins abia în jurul anului 2057.
Soluția propusă de Empa este e-retrofitul: conversia vehiculelor existente la propulsie electrică, prin înlocuirea motorului, a cutiei de viteze, a rezervorului și a sistemului de evacuare cu un sistem complet electric. Restul structurii – caroseria, șasiul și interiorul – rămân în exploatare. Simpla trecere la această strategie ar putea aduce cu 15 ani mai aproape momentul în care aproape toate autobuzele europene devin electrice.
Beneficii de mediu și reduceri de costuri
Analiza de ciclu de viață realizată de Empa arată că retrofittingul produce aproximativ 50% din emisiile de gaze cu efect de seră asociate cu fabricarea unui autobuz electric nou. Fiecare conversie aduce o economie de circa 58 tone echivalent CO₂. Aplicată la scara întregii flote europene de autobuze, această metodă ar putea conduce la economii de aproximativ 300 milioane tone de CO₂ până în 2100 – o valoare comparabilă cu emisiile anuale ale Spaniei.
Pe lângă reducerea substanțială a emisiilor, e-retrofitul necesită investiții la jumătate față de achiziționarea unui autobuz electric nou și implică mai puține resurse naturale: mai puțin consum de materii prime, energie și apă. Mai mult, costurile de exploatare pentru un autobuz electric sunt mai mici decât pentru unul diesel, aducând economii pe termen lung atât la investiții, cât și la mentenanță. Studiul estimează că, în funcție de scenariu, retrofittingul ar putea reduce costurile totale ale transportului cu autobuze în Europa cu 2,2% – 3,2% până în 2100, economii ce pot fi reinvestite în extinderea serviciilor de transport public.
Accelerarea decarbonizării urbane: implicații pentru piața europeană și românească
Majoritatea flotelor publice europene operează vehicule pe diesel, cu o durată medie de viață ce depășește de multe ori calendarul țintelor UE de decarbonizare. În România, unde înlocuirea completă a flotelor poate întârzia din rațiuni financiare, e-retrofitul ar permite operatorilor să valorifice infrastructura existentă, simplificând tranziția spre mobilitate electrică. De asemenea, această soluție se aliniază cu Directivele europene privind achiziția de vehicule curate și cu strategia de neutralitate climatică propusă pentru transportul public până în 2050.
Un avantaj suplimentar este flexibilitatea operațională crescută: vehiculele retrofăcute beneficiază de aceleași norme de siguranță ca autobuzele originale și pot utiliza infrastructura existentă pentru încărcare sau, în unele cazuri, rețeaua de fire aeriene care deservește unele orașe. Acest aspect reduce necesitatea investițiilor masive în infrastructură.
Studiul Empa mai arată că, tehnic, dacă doar 1% din personalul specializat auto european ar fi implicat anual, s-ar putea converti până la 75.000 de autobuze pe an. Dacă sectorul ar aloca 5% din forță, întreaga flotă de autobuze diesel existentă ar putea fi electrificată în mai puțin de trei ani, cu posibilitatea extinderii ulterior la alte vehicule comerciale, inclusiv camioane.
Provocări și condiții necesare pentru succesul e-retrofitului
Deși perspectivele sunt promițătoare, analiza Empa subliniază că majoritatea scenariilor sunt bazate pe modele și proiecte-pilot, existând încă incertitudini privind costurile reale de conversie, dependente de varianta de șasiu, tehnologia bateriei sau autonomia solicitată. De asemenea, aspecte-cheie precum omologarea, garanțiile și standardizarea kiturilor încă nu sunt pe deplin reglementate sau implementate la nivel de piață.
Studiul nu aprofundează infrastructura de încărcare, deși sugerează că multe depouri existente sau rețele de linii aeriene pot fi adaptate pentru autobuze electrice, permițând uneori instalarea de baterii mai mici. Totuși, operatorii vor trebui să investească în conexiuni la rețea, echipamente de gestionare a energiei și, mai ales, să aibă acces constant la baterii și componente electronice de înaltă capacitate. Rezervele actuale de baterii ar putea rămâne un punct critic pentru industrializarea pe scară largă.
Nu în ultimul rând, dinamica pieței va depinde de adaptarea politicilor și a mecanismelor de finanțare. În prezent, majoritatea programelor de subvenționare susțin exclusiv achiziția de autobuze electrice noi. Integrarea e-retrofitului ar necesita nu doar modificarea schemelor de finanțare, ci și crearea unor proceduri de aprobare standardizate și dezvoltarea unui sector industrial dedicat conversiilor – aspecte esențiale, atât pentru piața europeană, cât și pentru cea românească.
Pe fondul presiunilor de decarbonizare și al restricțiilor bugetare, e-retrofitul nu vine ca alternativă la producția de autobuze electrice noi, ci ca soluție complementară. Aceasta poate sprijini nu doar accelerarea reducerii emisiilor, ci și dezvoltarea industriei europene de electromobilitate şi extinderea serviciilor de transport urban.